Turcia

Turcia ocupă Asia Mică şi o mică porţiune din Europa. Suprafaţa Turciei este de 783.562 kmp. Turcia este marginită la vest de Marea Egee, la nord-vest de Marea Marmara, Grecia şi Bulgaria, la nord de Marea Neagră, la sud de Irak, Siria şi Marea Mediterană şi la est de Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Iran.

Chiar daca Istanbulul (fostul Constantinopol) este cel mai mare oraş al ţării, primul preşedinte al republicii Turcia – Mustafa Kemal Atatürk – a ales Ankara, un oraş interior din regiunea Anatolia, ca şi capitală a ţării, în anul 1923.

Din punct de vedere strategic şi militar, Ankara este mai puţin expusă şi mai uşor de apărat decât Istanbulul. Alegerea reprezintă bine şi politica naţionalistă a lui Atatürk, pentru că simbolizează spiritul conservator turc şi este mai puţin cosmopolită decât vechea capitală.

În limba română, cuvantul „Turcia” provine din vechiul cuvânt turcesc „Turk”, care poate fi folosit atât ca adjectiv cât şi ca substantiv comun. În limba turcă, numele ţării este “Türkiye”. După decade întregi de îndoctrinare naţionalistă, majoritatea locuitorilor se auto-identifică ca fiind turci, indiferent de etnie. Câteva grupuri de origine non-turca, precum kurzii din sud-est, arabii din partea de sud, populaţia Laz din coasta vestică a Mării Negre sau georgienii din nord, exprimă o dublă identitate.

Turcia dispune de 4.454 km de coastă. Interiorul consistă în munţi, dealuri, văi şi un platou înalt central. Câmpiile de pe coasta vestică sunt mai dens populate şi mai industrializate decât regiunile centrale şi estice, cu excepţia Ankarei situată pe platoul central anatolian. Pentru că Asia Minor a fost de-a lungul timpului casa lidienilor, hitiţilor, grecilor, romanilor, bizantinilor, selgiucizilor şi otomanilor, ţara este înţesată de monumente istorice.

Imaginea cu care rămâne majoritatea vizitatorilor Turciei este una de plajă mediteraneeană, mărginită de marea de culoarea cerului. Cu toate acestea, soarele şi marea nu ne dau niciun indiciu despre adevăratele valori pe care această ţară le poate oferi. O punte între Europa şi Asia,

Turcia este unul dintre cele mai importante leagăne ale civilizaţiei, o ţară mândră, ale cărei comori culturale şi istorice, va încanta şi inspiră şi si pe cei mai experimentaţi turişti.

Contrastele dintre vechi şi nou se adaugă, în mare măsură, la fascinaţia care copleşeşte vizitatorii Turciei. Istanbul, metropola acestei naţiuni, trece printr-o schimbare rapidă şi afişează toată agitaţia şi aglomeraţia unui mare oraş al lumii, în vreme ce, la doar câteva ore distanţă, oamenii ce trăiesc în mediul rural încă se mai adună în jurul bazinelor comune de apă potabilă sau taie lemne pentru a se încălzi. Peisajul superb reflectă diversitatea geografică remarcabilă. Peisajele marine atrăgătoare, plajele moi şi munţii impunători de-a lungul coastei mediterane, lasă locul liniştii din zona lacurilor, în timp ce pădurile dense şi platourile răcoroase (yayla) din regiunea Mării Negre, nu reuşesc să ne pregătească pentru vastele stepe golaşe din provinciile estice.

Imaginile ne pot oferi doar o idee despre ce îi aşteaptă pe turiştii care vizitează Cappadocia.Aici, secolele de de activitate geofizică au rezultat în oraşe adânc sculptate în tuful poros, în timp ce eonii eroziunii au sculptat un peisaj fantastic, formaţiuni în formă de ciupercă, ca în basme. Multe dintre parcurile naţionale şi sanctuarele naturale ale Turciei sunt ultime refugii pentru specii care sunt pe cale de dispariţie în alte locuri ale Europei şi pentru botanişti reprezintă un paradis al florei. Adaugaţi la aceste lucruri nenumăratele ruine antice, prietenia şi ospitalitatea de care dau dovadă locuitorii şi veţi avea parte garantat de un sejur de neuitat.

Fie că doriţi să staţi într-un hotel opulent ce ne aduce aminte de palatele otomane, în ciudatele yalı, casele de vacanţă tradiţionale din lemn de pe Bosfor sau un apartament confortabil închiriat, Turcia poate oferi cazare pentru toate gusturilor. Campingul a devenit popular şi noul interes pentru turismul de tip trekking înseamnă că puteţi dormi, daca doriţi, sub cerul liber. Hotelurile şi casele de oaspeţi satisfac o gamă largă de bugete şi în general se găsesc grupate în jurul principalelor zone turistice (în Sultanahmet şi Aksaray, de exemplu).

Unele dintre oraşele vechi, precum Safranbolu, oferă cazare în vile restaurate sau în case de tip familial, în jurul centrelor istorice. Alegerea de locuri de cazare în regiunile din partea de est nu este la fel de variată. Cu toate acestea, turismul din aceste zone se află într-un progres evident, iar condiţiile de cazare şi serviciile turistice se îmbunătăţesc de la an la an.

Antalya, capitala vacanţelor la mare şi la soare, este un oraş modern, cu un mic dar cochet centru istoric, un muzeu arheologic de calitate, plaje alungite în părţile de est şi de vest, hoteluri incredibile, o mulţime de lucruri de făcut şi de văzut şi o privelişte senzaţională atât spre munte cât şi spre mare. Centrul său istoric, numit Kaleiçi, înconjoară vechiul port roman. Multe clădiri de aici datează din perioada otomană, dar există şi câteva mai vechi, tocmai din vremea romanilor.

Câteva dintre ele au fost restaurate şi amenajate ca hoteluri tip boutique, pensiuni sau restaurante.Antalya este renumita şi pentru nenumăratele situri arheologice din regiune, precum Aspendos, Olymposul Lician, Perge, Phaselis, Selge sau Xanthos (inclus în patrimoniul UNESCO). Micile resorturi de vacanţă de la Tekirova, Çamyuva, Beycik sau Goynuk sunt în apropiere de o altă mare destinaţie turistică a Turciei, Kemer, în timp ce la jumătatea distanţei dintre Antalya şi Kemer se găseşte Beldibi, o localitate turistică ce include câteva hoteluri şi case de vacanţă încântătoare. Un oraş fascinant, Antalya este poarta de trecere a sudului Turciei, aşa cum Istanbulul este cea din nord.

Belek este acum numit Coasta de Aur a Turciei din motive întemeiate şi mai ales pentru faptul că găzduieşte 14 terenuri de golf acreditate internaţional şi locaţiei deosebite, în mijlocul pădurilor de pini şi de-a lungul dunelor de nisip, un decor adiacent special pentru plajele în sine. O gamă generoasă de hoteluri de 5 sau 6 stele se vor nu doar o simplă cazare pentru vacanţele la soare şi pe plajă, ci se dovedesc a fi o gazdă bună şi pentru turismul de afaceri, congrese sau tabere internaţionale de fotbal. Side este şi el un amestec şarmant de sat tipic turcesc şi staţiune turistică, împletit în jurul unor situri istorice recunoscute, precum templul lui Apollo şi Artemis, băile, teatrele şi clădirile romane. Viaţa de noapte de aici este una vibrantă, oferind câteva alternative de baruri, cluburi sau discoteci pentru toate gusturile.

Turcia a încurajat, de-a lungul timpului, relaţii diplomatice, culturale, economice şi industriale strânse cu ţările din Orientul Mijlociu, ţările turcice din centrul Asiei şi câteva din statele mai importante ale Africii. Locaţia Turciei, la intersecţia dintre Europa şi Asia face din această ţară un loc de o importanţă geostrategică semnificativă. În plus faţă de locaţie, economia în creştere şi iniţiativele diplomatice a condus la recunoaşterea ei ca lider regional al Orientului Mijlociu. Mai nou, turcii se luptă pentru a obţine recunoaşterea oficială din partea Europei, aşteptând să fie inclusă în Uniunea Europeană, pentru care se dovedeşte a fi un potenţial membru de încredere.

Sursa foto: http://forthesilenced.paoc.org/wp-content/uploads/2015/01/o-TURKEY-COUNTRY-facebook.jpg